Director în Ministerul Transporturilor, reținut pentru luare de mită

Director în Ministerul Transporturilor, reținut pentru luare de mită
Director în Ministerul Transporturilor, reținut pentru luare de mită
Publicat: 07/07/2021, 17:54

Petre Neacşa, directorul Direcţiei economice din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, a fost reţinut miercuri, 7 iulie, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii Serviciului teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a lui Petre Neacşa, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de luare de mită.

Mită pentru patru nave cumpărate

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţa de reținere că, în contextul în care Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a achiziţionat la preţuri supraevaluate un număr de patru nave (trei de salvare şi una de depoluare), în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA), Petre Neacşa ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri, beneficiari ai contractelor de achiziţie publică, suma de 460.000 lei. Concret, spun anchetatorii, în perioada septembrie 2020 – mai 2021, Neacşa ar fi primit banii respectivi pentru a asigura, prin intermediul Direcţiei economice, pe care o conducea, fondurile necesare achiziţionării ambarcaţiunilor respective.

DNA menţionează că Petre Neacşa urmează să fie prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

  • În acelaşi dosar sunt cercetaţi şi Daniel Manole, director al ARSVOM, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi luare de mită, trei administratori ai unor societăţi comerciale, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea unor infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi spălare a banilor, şi un om de afaceri, pentru infracţiuni similare.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Câștigător Survivor All Stars 2024 | Cine ia marele premiu de 100.000 de euro de...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Mama Geta nu o suportă pe Daniela Iliescu? De necrezut ce a putut să spună...
Boala RARĂ cu care a fost diagnosticat Cristiano Ronaldo! A fost deja operat pe inimă
Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar. Denunțătorul, amenințat că...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
O româncă din Italia a fost găsită într-o râpă adâncă de 30 de metri, după...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
SERVICIU MILITAR în România. Legea se pregătește chiar acum: Nu este o chestiune simplă
Vești foarte proaste de la ANM. Luna iunie, una de coșmar
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Preşedintele Cehiei a suferit un accident. Care este starea de sănătate a liderului ceh
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
(P) Ulei pentru cutie de viteze manuală: caracteristici de care să ții cont pentru ca...
×